Iartă-i, preaiubitule Tată!
(Alexandrina Tulics, album Destine)

Fierbe pământul în vară,
săgeți de foc ard, îl pârjolesc, a câta oară?
Călcat este de cel nebun,
cu viața-i dată de Dumnezeu lepădată,
în dependențe, biruri, făcută scrum.
Sunt orbi, fiii iertării de-odinioară;
își trag cu greu suferința plăcerilor
ce îi doboară,
duc poveri cu droguri, rușini și alcool,
amenințați de moarte, fără ajutor...
Trec prin cluburi, piețe, înfometați,
doar de-ar primi măcar un colț de pâine...
cu gust dulce, cum erau altădată învățați...
Unii-i împing, alții-i împung cu vorbe murdare,
ce n-ar trebui spuse sub soare;
disprețul le rânjește în față;
În lume?
Nu-i ca acasă, în biserici cu frați cu zâmbet pe față...
miros greu faptele lor...
dar unii-și-aduc aminte de-un PĂSTOR,
cu mâinile-n cuie și fața brăzdată,
strigând de pe cruce:
-Iartă-i, iubite Tată!
Un cânt ca o rugă se-aude deodată:
-Iartă-i, iartă-i preaiubitule, Tată!